Simona Halep îmbrățișează stilul american și îi stă bine: după o săptămână în care a punctat în afara terenului, iată capitolele la care încearcă să rupă bariere pe teren

Simona Halep îmbrățișează stilul american și îi stă bine: după o săptămână în care a punctat în afara terenului, iată capitolele la care încearcă să rupă bariere pe teren
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep la Indian Wells. Numărul unu mondial a început să muncească în Statele Unite înainte de a pune piciorul pe terenul de antrenament de la Indian Wells Tennis Garden. A muncit pentru brandul personal, pentru sponsori, însă acest tip de muncă este și o răsplată și un drept câștigat pe teren.

Ce a făcut Simona Halep în prima săptămână petrecută pe tărâmul tuturor posibilităților:

1. Prima vizită la sediul Nike

Simona Halep a semnat contractul cu gigantul american care domină piața de echipament sportiv după încheierea Australian Open-ului, a afișat logo-ul Nike încă de la Cluj – când a asistat la partida de FED Cup și apoi a inaugurat pe teren echipamentul roz-bonbon în Asia. Cei care așteptau un eveniment special marca Nike, în logica unei prezentări dintr-acelea pregătite fotbaliștilor care semnează cu un club de fotbal puternic din Europa, au rămas dezamăgiți, în așteptare.

Chiar dacă pe conturile oficiale de pe rețelele de socializare ale Nike – fie că este vorba de cel general, fie de cel dedicat tenisului – numele ‘Halep’ apare o singură dată, în momentul în care administratorii au distribuit anunțul Simonei legat de semnarea contractului – liderul mondial și-a înscris numele pe lista sportivilor care au mers la ‘sediul central’ Nike, din Los Angeles. Acolo, Rafael Nadal a petrecut ore bune pentru ca tehnicienii să găsească soluția pentru un pantof sport care să îi protejeze piciorul. Maria Șarapova – cea care a și lansat în aceste zile o linie personalizată – vizitează frecvent acea locație. Echipa de comunicare Nike este extrem de selectivă: ultima postare vizând universul tenisului vine de la jumătatea lunii februarie, atunci când Roger Federer a revenit pe prima poziție în clasamentul ATP. Invitația primită de Simona, în sine, este una importantă.

2. Ședință foto specială pentru celălalt sponsor tehnic – Wilson

Firma care îi furnizează Simonei Halep rachetele de joc – Wilson – a ținut să-i ureze bun venit numărului unu mondial pe tărâm american. Constănțeanca a fost astfel invitată la o ședință foto specială, iar mesajul a fost clar: „numărul unu mondial este aici”.

3. Americanii iubesc sportivii care fac bine și care se implică în evenimente caritabile: Simona Halep a jucat pentru copiii cu autism

„Este numărul unu în lume și este destul de ușor de înțeles de ce are atât de mulți fani în lumea întreaga. Îți mulțumim Simona Halep pentru că ai fost la Tennis With The Stars”, au scris organizatorii. Simona a fost vedeta unui eveniment la care au mai jucat Jelena Ostapenko și americanii Frances Tiafoe și Steve Johnson.

Ce încearcă să facă Simona Halep pe tărâmul tuturor posibilităților:

1. Să devină a 12-a jucătoare care se impune din postura de principală favorită la Indian Wells

Turneul de la Indian Wells aniversează ediția cu numărul 30 în 2018. Simona Halep încearcă să devină a 12-a jucătoare cap de serie numărul unu care ridică deasupra capului trofeul de 17 kilograme în ‘Paradisul Tenisului’.

2. Să acapareze locul trei în topul celor mai de succes jucătoare în turneele de categorie Premier Mandatory

La startul turneului de la Indian Wells, Serena Williams și Victoria Azarenka domină clasamentul celor mai multe titluri Premier Mandatory câștigate în carieră (începând din 2009 atunci când a fost inaugurată această clasificare a turneelor WTA) – cu câte șase trofee. Urmează, la egalitate, cu câte trei trofee, Simona Halep, Maria Șarapova și Agnieszka Radwanska. Dacă se impune la Indian Wells, la fel cum o făcea în 2015, Simona le-ar da jos de pe podium pe ‘Masha’ și pe ‘Aga’, păstrând doar pentru ea locul trei, cu patru trofee.

3. Să ajungă la 30 de finale în circuit

Simona Halep poate deveni a opta jucătoare activă în circuit cu cel puțin 30 de finale disputate. Constănțeanca a câștigat 16 dintre cele 29 de finale jucate până acum – iar cu un trofeu ar duce-o pe locul opt în topul celor mai titrate sportive din actualul circuit, la egalitate cu Svetlana Kuznetsova.

4. Să urce la 4 numărul de turnee în care s-a impus de două ori

În acest moment, Simona Halep are câte două trofee la București, Shenzhen (turnee de nivel International) și Madrid (Premier Mandatory).

5. Să devină a treia jucătoare care reușește dubla ‘simplu-dublu’ la Indian Wells și să ia jackpot-ul de 1 milion de dolari

În 2016, fanii prezenți în tribunele de la Indian Wells au fost răsfățați cu un meci superb de dublu, între frații Brayn și spaniolii Rafael Nadal și Fernando Verdasco. Nu a fost demonstrativ, ci cât se poate de ‘pe bune’, iar nivelul de joc a fost extrem de ridicat. Cel mai probabil, puncte spectaculoase precum cel din filmulețul devenit viral i-au inspirat pe organizatori să stimuleze jucătorii de top de la simplu să joace și la dublu.

Organizatorii au pregătit în 2018 un bonus de un milion de dolari pentru jucătoarea care va reuși să câștige și proba de simplu, și pe cea de dublu. O astfel de dublă a fost reușită doar de două jucătoare în istoria turneului – Lindsay Davenport în 1997 (titlu la dublu cu Natasha Zvereva) și apoi în 2000 (alături de Corina Morariu) și de Vera Zvonareva – în 2009 (cu Victoria Azarenka).

Simona are un avantaj în fața unor jucătoare precum Ekaterina Makarova, Elena Vesnina, Sam Stosur, Victoria Azarenka sau Kristina Mladenovic: ca și belgianca Elise Mertens, Simona a reușit deja o astfel de dublă în 2018, la primul turneu din an, la Shenzhen.

6. Să treacă de 20 de săptămâni în fotoliul de lider mondial

La finalul turneului de la Indian Wells (18 martie), Simona Halep va avea deja 19 săptămâni petrecute la șefia WTA. Dacă românca va reuși să rămână în fața danezei Caroline Wozniacki, va fi sigură că păstrează numărul unu până după turneul de la Miami și începutul lunii aprilie, ajungând la 21 de săptămâni pe prima poziție. Ar depăși-o astfel pe Angelique Kerber și Kim Clijsters (20 săptămâni ca numărul unu), egalându-le pe Tracy Austin și Maria Șarapova (21 șăptămâni).

Ce i-a purtat noroc Simonei Halep vizita pe tărâmul tuturor posibilităților:

1. În Statele Unite, Simona Halep a reușit prima calificare în optimile unui turneu de Mare Șlem la senioare (US Open 2013).

2. În Statele Unite, Simona Halep a câștigat primul titlu de categorie Premier al carierei (New Haven 2013).

3. În Statele Unite, Simona Halep a câștigat primul trofeu Premier Mandatory (Indian Wells 2015 – primul turneu jucat sub coordonarea lui Darren Cahill).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×